Muzica clasică orientală în Țările Române, în timpul lui Dimitrie Cantemir. Kemân-ul în spațiul românesc

Eduard Rusu

Oriental classical music in the Romanian Principalities, during the time of Dimitrie Cantemir.

The Kemân in Romanian space

Muzica clasică orientală reprezintă o muzică cultă, specifică Orientului, întâlnită la Curtea conducătorilor politici, echivalentă a muzicii simfonice occidentale, atât în ceea ce privește apariția și dezvoltarea ei – întrucât se formează ca muzică de „salon”, o muzică a Curțiilor monarhice și nobiliare – cât și în ceea ce privește destinatarii ei: elita politică și socială. În Țările Române muzica clasică orientală – persană și otomană – apare și se ghidează după aceleași coordonate, ea fiind preluată de domnii români după modelul întâlnit la Constantinopol și reprezintă nu doar o altă categorie muzicală ale cărei sonorități puteau fi auzite la Curtea domnească în diferite situații speciale, ci și un manifest de putere politică. Legătura dintre această categorie muzicală, Dimitrie Cantemir și Țările Române constă în faptul că domnul și cărturarul moldovean a avut un rol foarte important în dezvoltarea muzicii clasice otomane, într-o perioadă când aceasta ieșea de sub tutela celei persane, individualizându-se. Dimitrie Cantemir nu a fost doar un excelent interpret la tanbûr, ci și la kemân, unul dintre instrumentele specifice acestei muzici, dar și un compozitor, culegător, precum și un teoretician al muzicii clasice otomane. De aceea, prin materialul de față încercăm să arătăm cum anume s-a dezvoltat muzica clasică orientală în Țările Române și să observăm prezența, circulația și importanța kemân-ului în aceste teritorii.

 

Oriental classical music represents a cultured music, specific to the East, found at the Court of political leaders, equivalent to Western symphonic music, both in terms of its appearance and development – as it is formed as “salon” music, a music of monarchical and nobiliary Courts – as well as regarding its recipients: the political and social elite. In the Romanian Principalities, oriental classical music – Persian and Ottoman – appears and is guided by the same coordinates, it being taken over by the Romanian rulers according to the model found in Constantinople and representing not just another musical category whose sonorities could be heard at the princely court in different special situations, but also a manifesto of political power. The connection between this musical category, Dimitrie Cantemir and the Romanian Principalities consists in the fact that the Moldavian ruler and scholar played a very important role in the development of classical Ottoman music, at a time when it was coming out of the tutelage of the Persian one, individualizing itself. Dimitrie Cantemir was not only an excellent performer of the tanbûr, but also of the kemân, one of the instruments specific to this music, but also a composer, collector, as well as a theoretician of Ottoman classical music. Therefore, through this material we try to show how classical oriental music developed in the Romanian Principalities and to observe the presence, circulation and importance of kemân in these territories.

Keywords: Dimitrie Cantemir, Ottoman classical music, Persian classical music, Romanian Principalities, kemân.