Dimitrie Cantemir – apariția scriitorului în cultura română

Numele lui Dimitrie Cantemir este cel mai des invocat în sinteze, atunci când un istoric literar trebuie să dea consistență perioadei vechi a literaturii române. Contribuția mea caută să demonstreze că D. Cantemir este exemplul cel mai potrivit pentru caracterul „transnațional” al culturii de pe teritoriul viitorului stat național modern românesc, ca spațiu de întâlnire a unor influențe, orientale și occidentale, pe care noi astăzi le socotim distincte, deși în epocă fluiditatea lor funcționa de la sine. Literatura română veche reprezintă un fenomen care nu poate fi înțeles dacă este extras din contextul ei specific: unul transnațional, un câmp geo-cultural care acoperă întregul areal al ortodoxiei europene și nu numai, care se revendică de la cultura bizantină, din patrimoniul căreia își extrage, inițial, resursele și își definește strategiile estetice. Dar acest câmp cultural este situat la intersecția a două civilizații distincte, cea occidentală și cea orientală, ceea ce îi imprimă un caracter de sinteză; literatura română se naște, odată cu Istoria ieroglifică, ca efect al acestor influențe convergente, ca palimpsest de modele culturale care, în cultura occidentală, pot părea distincte. Transformat în istoriile literare într-un adevărat simbol naționale, Dimitrie Cantemir este unul dintre așa-numiții  „intermediari transnaționali”, ale căror opere circulă atât în Occident, cât și în Orient, iar temele lor sunt marcate de realitățile culturale, identitare și politice ale epocii.