Sistemul de succesiune în vigoare în Țările Române îi permitea, așa cum se știe, oricărui fiu legitim sau din flori al unui fost domn să revendice la rândul său tronul. Situația genera de multe ori lupte acerbe pentru putere, dar a fost până la începutul secolului XVIII de natură să îi excludă în general pe nepământeni / neîmpământeniți de la funcția supremă din Țara Românească și Moldova. Când însă, din a doua jumătate a secolului XVII, tronul a ajuns să fie atribuit în urma unei simple licitații organizate la Stanbul, au apărut deja germenii ascensiunii grecilor în scaunul Principatelor, întrucât Înalta Poartă nu opera discriminări pe criterii etnice în rândurile supușilor ei ortodocși alcătuind așa numitul Rum millet. Cel care a întrevăzut cel dintâi această oportunitate a fost marele dragoman Alexandru Mavrocordat (1641-1709) care a militat vreme de decenii pentru ca fiii săi să ajungă domni la Iași și la București, inclusiv prin încercarea sau chiar realizarea unor alianțe matrimoniale cu familiile domnitoare autohtone (Cantemir, Brâncoveanu etc.), ce nu conștientizau inițial amploarea ambițiilor grecului. În lucrarea de față vom reconstitui în detaliu nu doar acțiunile marelui dragoman, ci și modul în care s-a desfășurat lupta pentru putere dintre Cantemirești și Mavrocordați pe parcursul a două generații (Alexandru Mavrocordat – Constantin Cantemir, Antioh și Dimitrie Cantemir).
Keywords: Cantemir family, Maurocordatus family, Phanariots, Moldavia, power struggle